marți, 20 aprilie 2010

Flori de cireş şi nu numai



Slovacia - Bratislava

Am trecut la întoarcere prin Bratislava, dacă tot eram prin zonă am spus că nu trebuie
 să ratăm o astfel de oportunitate, aşa că ne-am dus până la Castelul Bratislava.  
Normal că era în renovare şi nu am reuşit să intrăm în castel, aşa că ne-am mulţumit
cu o plimbare prin curtea castelului.





O poză de-a Anei care mi-a plăcut destul de mult





Eu unul nu am înţeles care este ROLUL acelei ferestre, dacă cineva ştie - să îmi spună şi mie




Cam atât de prin Bratislava - scurt şi intens.

luni, 19 aprilie 2010

Česká republika - Partea a III-a

Şi veni şi ziua de marţi.........., dat fiind faptul că duminică nu am intrat să vizităm castelul, deoarece conform celor spuse de cel care vindea biletele - "că nu sunt suficiente două ore pentru a face TURUL complet şi că ar fi bine să ne rezervăm câteva ore bune pentru asta". Ce-i drept nu mă gândeam că vom avea prea mult de vizitat, dar m-am înşelat - pot spune că pentru a-l putea vizita - "la relanti" vă ia cam 8 ore şi nu exagerez!!!

Şi cum ne îndreptam spre castel am mai făcut câteva poze.


"Colier pentru roată"



Păpuşar pe podul Carol


Acesta era un porumbel destul de stresat şi stresant - nu stătea
deloc locului




Maşini "comerciale" de epocă





Na că am dat şi peste Ambasada României :-)



Taxa de intrare nu este foarte mare, dat fiind faptul că AI CE VEDEA! costă 350 de coroane aproximativ 58 RON şi taxa de fotografiere este 50 de coroane aproximativ 8,5 RON.

Si cum vorba multă nu e bună, iaca nişte poze.........





Catedrala Sf. Vitus







Uniforme, arme şi armuri





Porcuşorul Cântător








Am regăsit la ieşirea din castel o statue a cărei denumire nu o ştiu,
 dar cred că putea fi denumită foarte bine şi KAMASUTRA MORTALĂ.


Cam atât de pe la castel.............şi cum călătorului îi şade bine cu drumul am decis ca a doua zi să-i facem o vizită unui alt prieten - pentru cunoscători Florin.

Am ajuns într-un orăşel, pe numele lui Trutnov - destul de cochet, plăcut ochiului, nimic scos din relief, clădirile ca peste tot în Cehia - nu sunt kitsch-oase, în fine........uitaţi nişte poze şi de pe acolo.


Trei SANDIBELI - pozând

 






joi, 15 aprilie 2010

Česká republika - Partea a II-a

     Luni după ce am făcut "ochi" am recurs la un "tur viteză" până la podul CAROL - la prânz trebuia să ajungem să prânzim cu Vio, aşa că trebuia să ne grăbim. A fost bine că nu era foarte aglomerat şi am reuşit să facem câteva poze.

KARLOVY MOST
Partea stângă era în renovare :(((


Statuete ce se aflau în lungul podului


       Am traversat podul - denumit şi "podul proştilor" - posibil din cauza turiştilor care se lasă păcăliţi de tot felul de povestioare: "Că dacă vor atinge statuetele şi îşi vor pune o dorinţă, aceasta li se va îndeplini.....prostii de genul ăsta", normal că ei credului cum sunt pun mâna pe statuete şi pe partea cealaltă se îngrămădesc BĂEŢII şi le verifică monetarul.



Am mai făcut încă vreo câteva poze cu castelul şi ne-am dus să prânzim.


     Ne-am dus să mâncăm la o crâşmă prin zona unde lucrează fostul meu prieten Vio. Referitor la mâncare - dacă tot am ajuns în Cehia am spus şi eu să mâncăm ceva de-al lor, ceva tradiţional ....ei bine....NU prea au.
Au "importat" anumite reţete de pe la unguri, nemţi ş.a. În shimb au BEREA, ăsta era răspunsul - e adevărat, poate fi considerată "aliment", dar totuşi.......am rămas puţin dezamăgit....am băut o bere şi mi-am revenit.
Berea lor locală este destul de bună, denumită - Staropramen, însă mai au şi alte beri precum:  Krusovice, Kozel, Budvar, Gambrinus, o bere buna mai este - Pilsner Urquell.......cam din astea am băut şi mă pot pronunţa.
Este destul de ieftină berea la ei, mai ieftină ca a noastră.......la treaba asta au punctat 1-0 pentru ei.


   Am căzut de acord că după o masă copioasă ar merge o plimbare, aşa că ne-am uitat pe hartă şi am pus DEJTUL pe Vysehrad.

IA DACIA !!!!


 se pare că cei de la Citroen se ţin de prostii, înlocuiesc sigla :-((


     Şi cum mergeam noi cu drag şi spor ne-a prins ploaia, aşa că ne-am ascuns sub un pod; cum am intrat sub pod am fost reperaţi de o pereche de lebede.







Ana a surprins mai bine pe una dintre ele, aşa că am postat şi pozele ei.



Din fericire s-a oprit ploaia şi ne-am putut continua drumul. Am pozat şi
CASA CARE DANSEAZA sau cum s-o numi ea.




Vyscehrad




Această poză nu ştiu când a fost făcută, n-am participat, din solidaritate masculină mă băgam şi eu după gratii..............sau poate NU!!!


va urma.....